Datele cu caracter personal sunt păstrate numai atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea scopului pentru care au fost colectate sau pentru respectarea obligațiilor legale ale CityDent.
Perioada de păstrare este stabilită în funcție de:
- scopul prelucrării;
- natura datelor;
- existența unei relații medicale sau contractuale;
- obligațiile legale privind păstrarea documentelor;
- necesitatea apărării drepturilor și intereselor legitime ale CityDent sau ale persoanei vizate.
Datele transmise prin formularul de programare sunt păstrate pe perioada necesară soluționării solicitării și, după caz, ulterior, dacă persoana devine pacient CityDent și există obligația sau necesitatea legală de păstrare.
Datele utilizate exclusiv pentru comunicări comerciale sunt păstrate până la retragerea consimțământului sau până când scopul respectiv încetează.
La expirarea perioadelor aplicabile, datele sunt șterse, anonimizate sau arhivate conform cerințelor legale.